marți

Nu mai există emisiuni de divertisment


nikita1 Nu mai există emisiuni de divertismentDiscutam zilele trecute cu un prieten despre televiziunea din Epoca de Aur şi anii imediat următori. Era haios să ne aducem aminte de cele 2 ore de program zilnice, formate din reportaje despre vizita tovarăşului, despre ce a mai făcut tovarăşul şi ce a mai scris tovarăşul.

Eventual, mai băgau şi un reportaj în care prezentau salturile uriaşe făcute în tehnologia polimerilor, datorită studiilor extraordinare făcute de tovarăşa, acest extraordinar om de ştiinţă.

Dar ne aduceam aminte cu plăcere de programele de revelion, despre emisiunile umoristice, despre hazul actorilor implicaţi, de MARII oameni care încercau, măcar O DATĂ pe an, să înveselească 20 de milioane de sclavi din lagărul Epocii Ceauşescu.

După care am realizat un fapt dureros, aproape.
Nu mai există emisiuni de divertisment la televizor. Pur şi simplu divertismentul în rromânia a murit.

Pentru că noi acum avem doar Vacanţa Mare, cu umorul “vino fă în morţii ma-tii”, la care sala behăie încântată, avem un Divertis dus la vale total, care nu reuşeşte să smulgă zâmbete nici măcar celor plătiţi în studio să dea din palme, avem un Vouă care a rămas înţepenit în zona comunistă.

În rest? Capatos, Nikita, Cristian Brancu, Naomi, Dan Negru, Stefan Banica “Oameni Buni”, peste tot numai mizerii care proslăvesc degradarea socială, maneaua eternă, sexul plătit, prostia feminină şi cam atât.

Da, probabil prinde la foarte multă lume. Pentru că în ultimii 20 de ani s-a lucrat intens la îndobitocirea populaţiei. Generaţii de copii care sunt practic analfabeţi, salivând la pozele de pe Hi5 ale colegelor de clasă, au ieşit pe porţile şcolilor de stat, părăsite de profesori hulpavi, dornici de bani mulţi pe muncă puţină. Şi au intrat în facultăţi particulare, contra unor sume modice, şi-au luat examenele cu 50 de euro bucata, au cumpărat o lucrare de licenţă cu 200 de euro şi acum…acum sunt elita intelectuală a rromâniei, acea elită care se ineacă de râs cu bere când îl aude pe Frankfurt urlând Vă tai, să moară mama!

Între timp, am învăţat să ne uităm la străini, pe youtube. Aşa am aflat de un Johny Carson, de un Saturday Night Live, de Jeff Dunham, de Carlos Mencia. Şi vedem că se poate face şi umor de calitate, nu doar zoaiele în care ne scăldăm noi. De acord, şi ei au zoaie. Dar noi avem NUMAI zoaie.

Mă uit la Bună dimineaţa cu Răzvan şi Dani. Crudu e în ţâţele goale. E proastă bâtă. Lumea râde în hohote când aude că mărturiseşte că e proastă.
Sunt trist. Ce aţi făcut cu umorul nostru?


Citeste in continuare...

duminică

Romania, o poveste


Fiecaruia dintre noi ii place sa auda povesti. Le-am auzit de mici si in continuare ramanem fascinati de ele.
De aceea, te invit pe tine, cititorule, sa pasesti in lumea unei noi povesti. E un diferita de data asta, dar cu siguranta pe cinste. E e povestea Romaniei, pe care eu, naratorul, te invit sa o (re) descoperi. Nu iti pot promite un final fericit, insa iti pot promite o aventura pe cinste in locurile frumoase si pline de mister.
Citeste in continuare...

vineri

Decembrie ‘89- ‘09. Fotbal imaginar, ireal, dictatorial.


Cum ar fi aratat fotbalul romanesc daca nu exista revolutia din Decembrie ‘89, sau daca eram si acum sub acelasi regim totalitar ? …EXERCITIU DE IMAGINATIE: ultima pagina din Sportul Romanesc:

” Astazi, joi 17 Decembrie 2009, bravii nostri fotbalisti de la Victoria Bucuresti au reusit calificarea in primavara Ligii Europei dupa ce au invins cu 4-0 pe scotienii de la Celtic Glasgow. Cele patru goluri ale noastre au fost marcate de catre 2 tineri si valorosi fotbalisti Bogdan Stancu si Raul Rusescu, ambii reusind cate o dubla, dedicand reusitele prin vocea presedintelui de club Mitica Dragomir, conducatorului nostru iubit, Tovarasul Nicu Ceausescu si primei mame a Partidului iubit , Tovarasa doctor-academician Elena Ceausescu.

Tot astazi, in alta grupa din Liga Europei Dinamo Bucuresti aduce o mare bucurie poporului roman si tuturor militienilor indragostiti de culorile alb-rosii, castigand la Atena cu 3-1 in fata giganticului Panatinaikos, a marcat Marius Niculae de 3 ori ajungand la 78 de goluri in acest sezon, pt greci a marcat fantasticul atacant, balonul de aur al anului 2009 Pantelis Kapetanos. Reprezentantii suporterilor dinamovisti in frunte cu membrii onorifici ai partidului tovarasii George Copos, Gheorghe Netoiu si Cristian Borcea, au dedicat victoria in memoria Tovarasul suprem Nicolae Ceausescu, care ne vegheaza din cer de aproape 5 ani. Din pacate, elemente negative au tulburat linistea spectatorilor, dar interventia prompta a braviilor militieni a dus la arestarea a 2 “bisnitari” Nelu Becali si locotentul acestuia Vasile Turcu.

O alta bucurie adusa romaniilor in prag de sarbatori este calificarea Stelei in optimile Ligii Campionilor dupa ce a castigat toate meciurile din grupa cu Barcelona, Liverpool si AC Milan. Cei 35.000 de militari prezenti pe stadionul din Ghencea au salutat ultima victorie a “vitezistilor”, 7-0 cu Barcelona, fiecare jucator de la Steaua a primit o strangere de mana din partea conducatorului armatei romane Tovarasul Valentin Ceausescu si la iesirea de la vestiare au fost intampinati de ciobanul preferat un anonim Gigi, care le-a oferit o branza de calitate, pe care doar el stie s-o faca de mai bine de 20 de ani. Multumim Partidului Comunist pentru aceste succese rasunatoare

STIRI DIN CAMPIONATELE INTERNE: Astazi a retrogradat in divizia B la fotbal, echipa Rapid Bucuresti. Tot astazi, jucatorii Universitatii Craiova au sarbatorit finalul anului competitional, fericiti fiind ca au terminat pe locul 6 acest campionat, ca de obicei in ultimii 20 de ani, dupa prea iubitele echipe Steaua, Dinamo, Victoria, FC Olt si Flacara Moreni. Chelnerul sef al restaurantului unde a avut loc receptia, Adrian Mititelu a multumit partidului pentru bucatele puse pe masa, dupa care a dat microfonul celebrului lautar Antonie Solomon acesta interpretand impecabil cateva manele dedicate familiei mult iubite de popor. Echipa Unirea Urziceni a castigat astazi intr-un meci cu CFR Cluj 3-0, meci important pentru configuratia clasamentului in Liga a 3-a.

STIRI DIN POLITICA: Guvernul condus de Tovarasul Ion Iliescu, a multumit partidului pentru rezultatele minunate si pentru economia infloritoare a Romaniei , care a imprumutat Uniunii Europene 350 de miliarde de euro pentru iesirea Europei din criza dupa ce a facut acelasi lucru cu Statele Unite.

OMUL ZILEI: Undeva, pe o apa intinsa in lume, straluceste steagul rosu comunist ridicat pe cel mai mare vas din existenta omenirii “Titanic 2″, de catre comandantul vasului Tovarasul Basescu, care navigheaza spre dreapta dar vantul il aduce mereu inapoi spre stanga.

Multumesc Partidului Comunist Roman si prea iubitului conducator.” THE END

CINSTE EROILOR REVOLUTIEI, VA VOI IUBI MEREU !

Citeste in continuare...

joi

BÂLEA LAC/La hotelul de gheaţă se munceşte zi şi noapte!

BÂLEA LAC/La hotelul de gheaţă se munceşte zi şi noapte!


Proiectul Ice Hotel Bâlea Lac a făcut ca numărul celor care vin în Munţii Făgăraş să crească. În această perioadă se lucrează la construcţia hotelului de gheaţă, urmând ca după Anul Nou să fie ridicată şi biserica.
La


În România se schiază în condiţii foarte bune la Sinaia, Băile Harghita, Parâng, Straja şi Arieşeni. Din păcate pentru amatorii de free-ride, lucrurile nu stau la fel şi la Bâlea Lac, acolo unde stâncile şi iarba le fac în duşmănie schiorilor, rânjind prin zăpadă. Nu e chiar toiul iernii în Munţii Făgăraş, iar pentru ca peisajul să fie vopsit în alb mai e nevoie de o ninsoare serioasă care să astupte aşa cum trebuie Transfăgărăşanul în zona de pe Valea Bâlii. Oricum, drumul e închis încă de la Bâlea Cascadă, iar dacă vreun "zmeu" posesor de SUV îşi imaginează că poate ajunge pe patru roţi până sus, atunci el trebuie internat la Bălăceanca. Şoseaua e curată până în momentul în care se ajunge în dreptul cascadei. Cea mai sigură urcare este cea cu telecabina, iar teleferiştii au grijă să te ducă sus chiar dacă vântul suflă cu 10 metri pe secundă. În această perioadă e o atmosferă uşor primăvăratică. De vină e vântul cald care suflă de la sud şi care a făcut ca zăpada să fie apoasă şi imposibil de alunecat peste ea cu schiurile sau placa de snowboard. E destul de cald, iar acest lucru este foarte uşor de observat. Apa continuă să curgă la cascadă, semn că frigul trebuie să-şi trimită o armată puternică de grade cu minus pentru a împietri totul în zonă.

CĂRĂMIZI DIN LAC
Lucrurile încep să se schimbe, se simte miros de iarnă abia după ce treci de ultimul pilon al telecabinei. Transfăgărăşanul nu se mai observă, dar dacă te uiţi pe creste îţi dai seama că mai trebuie să ningă. Te convingi de lucrul ăsta şi atunci când ieşi afară. Eşti dat complet peste cap. Vântul suflă cu putere şi pentru că e la 2.000 de metri nu îl mai simţi cald. În cale îţi iese o armată de oameni mari, calfe şi zidari. Muncesc ziua, dar şi noaptea, când e şi mai frig, numai să gate lucrarea mai repede şi să nu mai îndure frigul. Construiesc hotelul de gheaţă şi au nevoie de Ana lor, care e iarna. Lacul e bocnă! Se taie gheaţă! E suficient de groasă ca să-ţi dea încredere că poţi ajunge la Cabana Bâlea Lac în siguranţă. Cum intri pe uşă, dai peste un miros de scorţişoară amestecat cu coajă de portocală. E locul poveştilor de iarnă, dar nu al celor cu bunicuţa Iliescu şi lupul Băsescu. Poţi să spui că iubeşti locul ăsta. E dragoste la prima vedere, dar nu pentru că vezi zăpadă peste tot, ci pentru starea de bine pe care ţi-o conferă Bâlea Lac. După ce se întunecă, aerul devine limpede, sticlos şi rece, iar vântul suflă de parcă nici noaptea nu-i acasă. O zi în Munţii Făgăraş este prilejul de evadare din imediat. Este prilejul de refugiu în templul amintirilor. În fiecare poveste pe care o asculţi în minte se ascund bucurii simple şi limpezi. Recursul nostalgic la memorie, evocarea iernilor trecute şi crispările legate de vizitele lui Ceauşescu sunt ingredientele unei şuete în vârf de munte.
Citeste in continuare...

duminică

Hai-hui prin Romania ! Astazi va prezint : Sapanta – Cimitirul Vesel



Sapanta
Cimitirul Vesel de la Sapanta

Faima localitatii Sapanta se trage de la renumitul sau Cimitir Vesel care a devenit o importanta atractie turistica.
Numele cimitirului vine de la multitudinea de cruci multicolore si de la poeziile satirice si epitafele care sint inscriptate pe cruci. Legenda spune ca atitudinea vesela in fata mortii este un obicei al Dacilor care credeau in viata vesnica iar moartea pentru ei era doar trecerea spre o alta lume. Ei nu vedeau moartea ca pe un sfirsit tragic ci ca pe o sansa de a intilni zeul suprem Zamolxe.
Cimitirul dateaza de la mijlocul anilor 1930 si este creatia artistului popular Stan Ion Pătraş, sculptor, pictor si poet in acelasi timp. Creativitatea lui Pătraş a scos la iveala aceasta monumentala si renumita opera de arta. Mai bine de 50 de ani artistul a creat sute de cruci din lemn inscriptate in stilul sau caracteristic. Dupa moartea lui in 1977 opera lui a fost continuata de ucenicul sau Dumitru Pop Tincu.
Sapanta - Cimitirul Vesel
O sotie ingrijeste mormantul sotului ei

Materialul folosit pentru cruci este lemn de stejar care este inscriptat manual dupa ce a fost taiat si uscat. In partea de sus a fiecarei cruci exista un basorelief cu o scena din viata celui decedat. Scenele sint simple si am putea spune chiar naive in stil dar aduc din trecut viata locuitorilor satului, prezentind un aspect relevant din viata fiecaruia. Ele prezinta femei torcand lana, tesand covoare sau facand paine, barbati care taie lemne sau ara pamantul, pastori cu turmele, lucratori in lemn, lautari si multe alte ocupatii.
Dupa ce crucea este sculptata ea este pictata de obicei cu un fundal albastru asa numitul “Albastru de Săpânţa“. Scenele sint pictate folosind culori vibrante: galben, rosu, alb si verde.
Sapanta - Cimitirul Vesel
Cimitirul Vesel de la Sapanta

Nici o cruce nu e terminata fara o scurta poezie, citeva rime simple, intre 7 si 17. Epitafurile sint sincere, spontane si scrise la persoana I, mesaje adresate de persoana decedata celor care traiesc. Stilul este liric dar satira se gaseste frecvent. Fiecare poem contine numele celui decedat precum si un aspect esential din viata respectivei persoane.
Cu desenele si poemele lor Stan Ioan Pătraş si Dumitru Pop Tincu au reusit sa recreeze un intreg sat si au dat oamenilor o a doua viata dupa moarte. Cele mai mult de 800 de cruci pictate constituie o arhiva vasta care prezerva istoria locuitorilor din Săpânţa.
Un celebru epitaf este:
Sub aceasta cruce grea
Zace biata soacra-mea
Trei zile de mai traia
Zaceam eu si cetea ea
Voi care treceti pa aici
Incercati sa n-o treziti
Ca acasa daca vine
Iarai cu gura pa mine
Da asa eu m-oi purta
Ca-napoi n-a inturna
Stai aicea draga soacra-mea

Sapanta - Cimitirul Vesel
Mormantul lui Stan Ioan Patras, fondatorul Cimitirului de la Sapanta

Alte poeme:
De cu tanar copilas
Io am fost Stan Ion Patras,
Sa ma ascultati oameni buni
Ce voi spune nu-s minciuni.
Cate zile am trait
Rau la nime n-am dorit,
Dar bine cat am putut
Orisicine mi-a cerut.
Vai saraca lumea mea
Ca greu am trait in ea

Aici eu ma odihnesc
Si Pop Gheorghe ma numesc
Ca un brad frumos din munte
Eram la parinti in curte
Tinar si de omenie
N-a fost multi in sat ca mine
Cand armata am terminat
Masina mi-am cumparat
Si-n toata tara am umblat
Preteni multi eu mi-am aflat
Preteni multi si de omenie
Asa cum mi-o placut mie
Cand a fost sa fecioresc
In pamant eu putrazasc.
Citeste in continuare...

sâmbătă

Lucruri pe care copiii tai s-ar putea sa nu le afle niciodata

- Cum sa introduci o caseta VHS intr-un video si sa o derulezi de la inceput pentru a vedea un film
- Sa asculti muzica de pe caseta la walkman
- Numarul de canale TV receptionate sa fie dintr-o singura cifra
- Televizoarele Alb-Negru si color fara telecomanda (la care copiii erau telecomanda)
- MiniDisc-urile
- Sa scanezi dupa posturile radio si sa asculti fasaitul dintre canal

calculator-casete.jpgComputere si jocuri video

- Cablurile (mai exista inca, dar nu pt mult timp)
- Sunetul unui modem cand realiza o conexiune
- Floppydisk-urile de 3 si 5 inch, Zip Disk-urile
- Sa schimbi jumperul pentru a seta IRQ-ul la un HardDisk
- DOS-ul
- Pe ecran sa apara doar verde si negru
- Reglarea volumului la casetofon in incercarea de a incarca un joc pe calculator si sa astepti minute pana se incarca
- Sa joci un joc in retea prin protocolul IPX
- Sa te intrebi daca iti permiti un upgrade de RAM
- Sa fii nevoit sa stergi ceva de pe harddisk deoarece nu mai ai spatiu
- sa bootezi de pe floppy disk

internet.jpgInternet

- Sa cauti o informatie intr-o enciclopedie
- Folosirea unui atlas rutier pentru a ajunge din A in B
- Tranzactii bancare doar cand e deschisa banca
- Cumparaturi doar ziua, de luni pana sambata
- Cartea de telefon sau Pagini Aurii
- Ziare si reviste facute din copaci taiati
- Sa iti poti cumpara un domeniu alcatuit din cuvinte reale
- Sa nu stii exact ce fac si gandesc toti prietenii tai in fiecare moment
- Intimitatea
- Faptul ca un cuvant nu contine num3r3
- Sa astepti minute sau chiar ore pentru a downloada ceva
- Ca a fost o perioada in care nu existau Yahoo Messenger si Hi5

radio_vechi.jpgGadget-uri

- Masina de scris
- Sa introduci filmul in camera foto
- Sa trimiti filmul la developat si sa se intoarca sub forma de fotografii fizice
- Sa te ratacesti (GPS-ul apare pe din ce ince mai multe telefoane mobile)
- Telefoanele cu disc
- Robotul telefonic (putina lume isi permitea)
- Telefoanele cu fise
- Camerele foto Polaroid

Restul

- Sa tii minte numarul de telefon al cuiva
- Sa nu stii cine te suna
- Sa trebuiasca sa te deplasezi pentru a inchiria un film
- Jucariile sa fie permise si copiilor sub 3 ani
- LEGO sa insemne doar niste blocuri de diferite marimi
- Scrisul de mana caligrafic
- Mesele din lemn
- Sa trebuiasca sa descui manual usile de la masina
- Singura distractie la un drum lung sa fie interactiunea cu alti oameni
- Patinele cu rotile (in contrast cu rolele)
- Biblioteca e un loc in care imprumuti carti, nu unde stai pe internet
- Sa folosesti un dictionar fizic pentru a cauta o definitie

Citeste in continuare...

vineri

Rrrromanii merg cu capra si in Spania

Romanii stabiliti in Spania si-au adus si traditiile din Romanaia, dupa ce i-au invatat pe spanioli sa taie si sa parleasca porcul in spatele blocului, ii invata si cum sa joace capra.




Citeste in continuare...

Hai-hui prin Romania ! Astazi va prezint Valea Vaser si Mocanita

Deraierea locomotivei sau vagoanelor de pe linie nu este ceva neobisnuit la trenul Mocanita.

“Lemn” şi “apă” sunt două cuvinte care definesc cel mai bine Maramureşul. Istoria, tradiţia şi viaţa maramureşenilor sunt cioplite în lemnul bisericilor şi al porţilor, iar numeroase ape curgătoare sunt întinse pe toată zona, ca o pânză de păianjen, formând văi cunoscute: Mara, Iza, Vişeu şi Vaser.
Printre acestea, un interes special pentru turişti îl reprezintă valea Vaser, care traversează munţii Maramureşului în mijlocul unuia dintre cele mai frumoase şi mai sălbatice peisaje din românia. Râul Vaser are cam 60 de kilometri lungime, formând o vale spectaculoasă, ca un canion, în care stânci prăpăstioase alternează cu păduri dese, cu poiene minunate şi izvoare de apă minerală.
Mocanita
Locomotiva cu aburi este repusa pe linie.

Punctual de acces spre valea Vaser este oraşul Vişeu de Sus, care este şi punctual de pornire pentru Mocăniţa, un tren cu aburi, îngust, al cărui singur scop e de a merge spre vale. Calea ferată merge de-a lungul râului Vaser River şi este una dintre ultimele şine de căi ferate pentru locomotivele cu aburi, care încă mai este activă, din Europa, fiind şi singura din România care încă mai este folosită pentru a coborî buştenii de pe munţi. Construită după Primul Război Mondial doar pentru a transporta lemnul, Mocăniţa încă este folosită – în mod surprinzător – în scopul original.
Mocanita
O oprire pentru a incarca busteni in vagoanele plate.

În zilele noastre, în ciuda vârstei sale înaintate, locomotivei cu aburi i s-a mai dat o sarcină: aceea de a transporta turiştii. Având în vedere că acest loc este printre puţinele în care cineva poate merge într-un vagon tras cu puterea vaporilor, în fiecare an, bătrâna Mocăniţa atrage mii de turişti din toată lumea, oferindu-le călătorii de neuitat.
Turiştii pot merge cu trenul până sus, în capătul văii, şi înapoi, bucurându-se de frumuseţea naturii. De asemenea, este posibil ca aceştia să se oprească pe drum, la una din numeroasele halte, şi să înceapă o excursie prin munţi.
Mocanita
Conducatorul trenului umple cu lemne cuptorul locomotivei cu abur.

În creierul munţilor


Totul începe la staţia de tren Vişeu de Sus (Căile Ferate Forestiere Vişeu de Sus sau CFF Vişeu de Sus). Cum aceasta nu e o staţie obişnuită de tren, ci una forestieră, nu există platforme pentru pasageri. Locul arată mai degrabă ca un deposit de lemne decât ca o staţie de tren, cu un puternic miros de lemn proaspăt tăiat.
Dimineaţa foarte devreme, Mocăniţa este pregătită pentru excursia din zi. Atât vagoanele pentru turişti, cât şi cele forestiere sunt ataşate la locomotive cu aburi, se fac provizii de lemn şi de apă – ele sunt combustibilul motorului pe aburi – iar mecanicul porneşte motorul. După un timp, trenul şuieră lung, pufăind de-a lungul drumului.
Urmând râul în cascade, trenul trece mai întâi pe lângă casele din Vişeu de Sus. Apoi, după aproape şapte kilometri, ruta intră în pădurea sălbatică, trecând pe lângă stâncile prăpăstioase ale strâmtorii, şi făcându-şi intrarea în munţi prin tuneluri întunecoase.
Liniştea naturii este întreruptă nu doar de râul grăbit şi zgomotos, de pufăiturile şi sâsâitul trenului, ci, din când în când, şi de fluierăturile ascuţite ale locomotivei. Mocăniţa se strecoară apoi uşor în sus, pe pantele abrupte, deseori dând impresia că nu mai poate avansa şi că puterea aburului nu este suficientă. Totuşi, reuşeşte să continue aventura şi să transporte turiştii în locuri pitoreşti.


Excursia este lungă şi cu numeroase opriri. La urcare, trenul lasă vagoane goale, care sunt luate la întoarcere, păline de buşteni. Trenul opreşte şi când localnicii urcă de-a lungul drumului. Aceştia folosesc trenul pentru a aduce brânza în vale, la oraş, ca să o vândă, şi să viziteze satele învecinate. Pe lângă acestea, sunt necesare mai multe opriri pentru carburant, pentru că trebuie făcute noi provizii de apă. Apoi locomotiva este separată de vagoane şi este luată la râu. La întoarcere, le dă turiştilor o zdruncinătură puternică, doar pentru a-i înştiinţa că trebuie să fie pregătiţi pentru continuarea excursiei. Rezervorul trebuie, de asemenea, să fie încărcat cu lemn pentru foc. Trenul poate cădea de pe şine, dar la o viteză de 10 km/oră, acesta nu pune o astfel de problemă. Pasagerii (care sunt experimentaţi în această privinţă) ajută la repunerea trenului pe şine folosind tot ce văd în cale: bucăţi de lemn, lanţuri, topoare sau cârlige. Un tractor forestier poate da ultima împingere pentru ca excursia să poată continua.
Ce ar mai trebui să ştiţi înainte de a vă urca în tren


Când călătoriţi cu Mocăniţa urcând valea, ar trebui să se reţină că aceasta este ca o călătorie în timp: după plecarea din staţia Vişeu, telefonul nu mai are semnal, iar orice contact cu timpurile contemporane este pierdut; trenul este tras de o locomotivă veche, cu aburi, şi de aceea se cere atenţie sporită la scânteile sau funinginea care ar putea păta sau arde hainele; de-a lungul drumului, nu există magazine, iar proviziile de mâncare, apă şi alte consumabile trebuie făcute dinainte de plecare.
“Neprevăzutul” este un cuvânt cheie în munţi şi vă sfătuim să nu plănuiţi nimic pentru după-amiază, având în vedere că nu există o oră sigură a întoarcerii: ceva se poate strica (pentru că trebuie să avem în vedere vechimea liniilor, de mai mult de 70 de ani, şi a locomotivei, care poate fi şi mai bătrână) sau pot fi copaci sau pietre pe linie. Având în vedere că vremea în munţii este foarte instabilă, pantofi potriviţi, haine călduroase şi o haină rezistentă la apă sunt necesare. Valea Vaser este în zona de frontieră şi este bine să aduceţi şi o carte de identitate sau un paşaport.

Pentru motive de siguranţă, cineva se poate da jos sau poate urca în tren doar la halte şi este interzisă saltul din sau în tren în timp ce acesta este în mişcare. Călătorii pot merge doar în vagoanele speciale pentru pasageri, fiind strict interzisă urcarea în vagoanele de producţie sau pe scări. Având în vedere că acestea sunt trenuri nu doar pentru pasageri, aceştia din urmă trebuie să fie foarte atenţi când se mişcă buştenii sau când alte echipamente sunt pregătite.
Haltele, măreţia munţilor şi pădurile neîmblânzite, râurile sălbatice care concură cu zgomotul şi sunetele trenului, cherestegiii, tenul însuşi cu mecanicul său, toate sunt motive de distracţie, de aventură, de încântare. În acest tren, oricine trebuie să uite destinaţia, timpul care se presupune că trece până la sfârşitul liniei, orarul şi alte griji cotidiene din viaţa noastră modernă şi nebună.

Program Mocanita:



De la 1 iulie 2009 circula din nou pe Valea Vaserului, în fiecare zi (exceptie duminica) trenuri turistice cu abur.
Datorită numeroaselor solicitări, Mocăniţa va practica în fiecare zi, începând cu ziua de miercuri, 22 iulie 2009, traseul lung până la Paltin. Traseul scurt până la Novăţ (care se efectua până acum în zilele de luni miercuri şi vineri) s-a abandonat. Dacă este nevoie se vor organiza chiar două trenuri în aceeaşi zi. Primul tren porneşte din Vişeu de Sus la ora 8:30, al doilea tren urmează să plece la 9:00. Ambele trenuri fac o pauză de o oră la Paltin, unde turistii pot să servească un picnic în locurile special amenajate şi să achiziţioneze băuturi răcoritoare.
Daca doriti sa vedeti intreaga vale (cca. 42 km) se poate merge cu un vehicul adaptat (o caroserie de micorbuz ford) la un pret de 50 lei de persoana. Traseul lung (21 km) cu mocanita costa 35 lei/adult si 20 lei/copil.
Citeste in continuare...
Amintiri din trecut ( 6 )

Bani vechi romanesti 2
Chestii care in general nu ne interesau prea mult. Oricum cine avea o hartie de 1o lei… era boier. De alea 25, sau 50 lei nici nu se punea problema. Cat privea pe “Balcescu”… era strict apanajul parintilor.











Citeste in continuare...
Amintiri din trecut ( 5 )

Bani din romania 1


3asdasda7rd.jpg6asdasd6jf.jpg
18easdasdv.jpg
25zasdasdam.jpg
88tcdsadfasda.jpg

Citeste in continuare...

joi

Hai-hui prin Romania ! Astazi va prezint Cascada Balea si Lacul Balea

Cascada Balea.

Cascada Balea, situata in Muntii Fagaras, este una dintre cele mai renumite din Romania, se afla la altitudinea de 1234 metri, iar cadere apei se face de la 68 de metri.
Lacul glaciar Balea este un adevarat monument al naturii (format in circ glaciar), avand o lungime de 360 metri, latimea de 240 metri si o adancime de 11 metri. Situat la altitudinea de 2034 metri, lacul se afla intre Defileul Oltului si Poalele Muntilor Piatra Craiului.
In timpul verii se poate ajunge cu masina iar iarna cu telecabina de la cabana “Balea Cascada”.
Din 1932, lacul si o circa 180 de hectare din jur au fost declarate rezervatie stiintifica. Trebuie mentionat faptul ca in 2006 a fost construit, in apropierea lacului Balea, primul hotel de gheata din Europa de Est.
Transfagarasanul
Cabana Balea Lac si Lacul Glaciar Balea se afla la altitudinea de 2034 m.

Vara pe suprafata lacului se poate practica canotajul, in timp ce iarna, pe suprafata inghetata se poate patina, se joaca hokey sau curling.
De asemenea, de la Cascada se poate cobori cu schiurile pe un traseu de circa 10 kilometri si o diferenta de nivel de 600 de metri.
Transfagarasanul
Cabana Paraul Capra – Transfagarasan.


Cabana Valea cu Pesti
Situata pe malul estic al Lacului Vidraru, la altitudinea de 870 metri, cabana a fost unul din locurile de protocol folosit Nicolae Ceausescu. In prezent are 18 spatii de cazare cu 45 de locuri.
Transfagarasanul
Complex Capra – Transfagarasan


Transfagarasanul
Cabana Balea Lac – Transfagarasan

Cabana Balea Lac
Cabana Balea Lac este situata pe peninsula ce inainteaza in lacul glaciar Balea, la o altitudine de 2034 m. Actuala cabana a fost reconstruita in anul 2000, pentru ca cea veche a fost distrusa de un incendiu in 1995. Pe trei nivele se afla camerele duble, camere cu 4-6 locuri, camere cu 10 locuri si apartament. De asemenea, dispune de restaurant propriu si posibilitati de inchiriere a echipamentului sportiv, baby sky, scooter.
Vila Paltinul
Vila este situata pe malul lacului Balea, la 2.044 metri altitudine, avand o capacitate de 26 de locuri in camere duble, camere de 4 locuri si apartament. De asemenea se pot inchiria echipamente sportive si se asigura asistenta montana de specialitate.

Top Gear a filmat pe Transfagarasan



Transfagarasanul
Pe terasa la Cabana Balea Lac – 2034 m.
Transfagarasan
Muntii Fagaras – Soseaua Transfagarasan.
Transfagarasanul
Telecabina care urca pe Transfagarasan pana la cabana Balea Lac.
Transfagarasan
Muntii Fagaras – Soseaua Transfagarasan.
Transfagarasanul
Soseua Transfagarasan.
Transfagarasanul
Soseaua Transfagarasan.
Transfagarasanul
Pod pe soseaua Transfagarasan.
Transfagarasanul
Tunel in Trasfagarasan.

Citeste in continuare...

miercuri

Hai-hui prin Romania ! Astazi va prezint Transfagarasanul

Daca ar trebui sa spunem in cateva cuvinte, atunci Transfagarasanul (DN 7C) este doar drumul care traverseaza muntii Fagaras (cei mai înalţi munţi ai României – vf. Moldoveanu – 2544 metri) si uneste Muntenia de Ardeal. Dar de fapt, Transfagarasanul este mai mult de atat. Este drumul care ajunge o altitudine de 2042 de metri, in Caldarea Glaciara Balea. Are doua benzi care se intind pe o lungime de 92 de kilometri. Din cauza nenumaratelor serpentine cu masina viteza medie este de cel mult 40 km la ora. Apoi, pe intregul traseu sunt construite 27 de viaducte si poduri si cel mai lung tunel de la Capra la Balea Lac, de 887 de metri, care strabate muntele Paltinul. Aerisirea tunelului se face natural datorita curentilor de aer extrem de puternici. Banda de circulatie prin tunelul neiluminat are doar 6 metri latime si un trotuar de un metru latime.

Transfagarasan
Soseaua Transfagarasan.

Pentru cei care doresc sa se “aventureze” pe Transfagarasan, este recomandat sa o faca din sud spre nord. Cea mai celebra sosea a Romaniei incepe in judetul Arges, in localitatea Arefu (la kilometrul 61 al DN7C ) si se termina in judetul Sibiu, langa localitatea Cartisoara (la intersectia cu DN1).

Transfagarasan
Soseaua Transfagarasan.

Peisajul este mirific, iar diferentele de nivel si serpentinele se constituie intr-o provocare atat pentru masini cat si pentru soferi. Din pacate, din cauza conditiilor meteorologice, in fiecare an Transfagarasanul este deschis doar cateva luni pe an, incepand in iulie si pana in octombrie.
Cele mai importante puncte de atractie turistica sunt Lacul si Barajul Vidraru, care este unul dintre cele mai mari din Europa, apoi Cetatea Poenari (construita pe vremea lui Vlad Tepes), Lacul glaciar Balea si Cascada Balea.

Transfagarasan
Soseaua Transfagarasan

Cum s-a construit

Transfagarasanul a fost contruit intre 1970 si 1974. Poate ca o sumara prezentare in cifre este dificil de urmarit, dar pentru cei care au rabdarea sa o citeasca, merita spus ca la realizarea celor 92 de kilometri de sosea s-au dislocat circa 3 milioane de tone de roca, s-au facut 830 de lucrari transversale si 290.000 de metri cubi de zidarie. Pentru realizarea tunelului Capra – Balea au fost escavati peste 41.000 metri cubi de roca. De asemenea, s-au folosit 20 tone de dinamita, 3.573 tone de ciment, 89 tone de otel beton, 24.000 ancore, 129 tone de plase sudate, 14.200 metri patrati de cofraje, 1.750 metri liniari de tuburi de beton, 4.100 metri liniari de teava, 50 tone de confectii metalice, 6.900 metri cubi de nisip, 6.000 metri cubi de pietris, 3.000 tone de cribluri si 740 de lampi de iluminat.

Transfagarasan
Tunel pe soseaua Transfagarasan.

Dintre cei care au lucrat la construirea Transfagarasanului, pensionari in acest moment, unii mai povestesc cu cate sacrificii s-a facut soseaua care urca la cer. Inainte nu se puteau trece muntii nici macar cu calul. Dar, se spune ca la un moment dat Nicolae Ceausescu, cand inca nu era presedinte la Romaniei, a trecut prin comuna Arefu si i-a venit ideea ca trebuie facuta o sosea care sa taie muntii. In timpul lucrarilor, exact ca si la Vidraru, au murit multi oameni. Din pacate documentele nu au pastrat pentru istorie aceste cifre. Dar cei care au supravietuit spun ca este vorba de sute de jertfe omenesti. Multi dintre cei care au murit nici macar n-au mai fost gasiti prin prapastiile in care au cazut. Se spune la construirea tunelului, minerii care se ocupau cu montarea explozibilului se tineau uni de altii, cate 20 – 30, ca sa nu fie luati de vijelie si aruncati in prapastie.

Transfagarasan
Muntii Fagaras – Soseaua Transfagarasan.

O poveste care circula din om in om se refera la un calugar pe nume Nectarie. Dupa construirea Transfagarasanului acesta a urcat cu masina, un Trabant, pana la Capra, unde a fost suprins de o avalansa. A lasat masina sub copertina de la Capra iar el s-a aruncat pe zapada, fiind dus de “val”. Se spune ca asa a scapat cu viata, in timp ce masina au gasit-o abia dupa 6 luni cand s-a topit zapada.


( Va urma ...) :)




Citeste in continuare...

Cat de bine stii sa vinzi?



Mutându-se în alt oraş, un tânar s-a dus să îşi caute un loc de muncă la un supermagazin.
- Ai oarecare experienţă în vanzari?, l-a întrebat directorul.
- Da, i-a răspuns tânărul. Acasă am fost comis voiajor. După ce l-a măsurat din priviri, directorul s-a hotărât să îi dea o şansă.
Sfârşitul interviului a fost:
- Ei bine… începi lucrul de mâine . Voi veni la închidere să vad cum te-ai descurcat.
Prima zi de munca a fost grea, dar tânărul nostru a depăşit-o. La ora închiderii, directorul a coborât şi…
- Câte vânzari ai făcut astăzi?
- Una singura.
- Doar una?!!! Azi ai avut un singur client!!! Media echipei noastre de vânzări este de 20 sau 30 pe zi. Cât de mare a fost vânzarea?
- 101.265 $.
- 101.265 $!!!!! Dar ce i-ai vândut?
- Prima data i-am vândut un cârlig de pescuit de mărime mică. A doua oară unul mediu. Apoi unul mare. După aceea o undiţă echipată cu mulinetă. L-am întrebat unde se duce la pescuit şi mi-a răspuns: “La mare”. I-am spus că pentru asta are nevoie de o barcă, aşa ca ne-am dus la departamentul de bărci şi i- am vândut una cu motor dublu Cris Craft… Apoi i-am zis că nu cred că maşina lui, o Honda Civic, va avea forţă să o tragă. Aşa că l-am dus la departamentul auto şi i-am vândut un Pajero 4X4.
Directorul era inmarmurit:
- Vrei să-mi spui ca unui tip care a venit aici sa cumpere un cârlig de pescuit i-ai vândut o barcă şi o maşina?!
Tânărul: – Nu, nu.. el venise sa cumpere o cutie de tampoane pentru soţia lui. Şi atunci l-am intrebat: “Ei bine, din moment ce weekend-ul dumneavoastră e stricat, n-ar fi mai bine sa vă duceţi la pescuit?”.
Citeste in continuare...
 
Promovare Gratuita - Top123