Muntii Bucegi: descriere, asezare, limite, vecini, relief
Muntii Bucegi se intind de-a lungul portiunii superioare a Vaii Prahovei, in estul Carpatilor Meridionali si privesc maiestuos spre orasele presarate ca niste perle pe aceasta vale: Predeal, Azuga, Busteni, Poiana Tapului, Sinaia. In cadrul Muntilor Bucegi, pe teritoriul Judetului Brasov se gasesc cateva obiective puse sub ocrotire, care au statut de rezervatie naturala: abruptul Bucsoiului, Valea Malaiesti si Valea Gaura, unde s-au retras cele mai multe capre negre. In regim de ocrotire intra si zona superioara a padurilor de molid, unde caprele se retrag in timpul iernii. In aceste areale mai sunt protejate si alte animale: rasul, cocosul de munte si multe specii floristice rare.
Trasatura esentiala a peisajului sau geografic rezida in tranzitia brusca de la formele impunatoare ale abrupturilor stancoase – care alcatuiesc, in general, versanii sai exteriori – la intinderile, pe alocuri monotone, ale marilor poduri din crestetul culmii principale, iar de aici, spre vest, la cuprinsurile linistite din bazinul superior al Ialomitei, cu plaiuri prelungi ce se revarsa spre sud, invesmantate in imense pajisti alpine, cu ape care-si croiesc drum prin ganguri inguste sau traverseaza la mici rastimpuri padinile largi si luminoase ce se succed de-a lungul acestei vai; in sfarsit, cu vechi si intinse molidisuri din umbra carora se inalta pereti salbatici si sculpturale coloane de calcar. Acestea sunt, intr-o scurta privire de ansamblu, elementele care determina specificul Bucegilor, asa dupa cum Retezatul, de pilda, se singularizeaza prin vastitatea topografiei lui glaciare; Masivul Fagaras prin arhitectura monumentala a culmii lui principale si prin simetria inaltelor custuri ce trimite catre nord; Piatra Craiului, prin linia eleganta unica a imensului sau arc de calcare; in sfarsit, Bihorul, prin fascinantul tezaur carstic ce-l ascunde, aproape nebanuit, sub culmile lui domoale si bogat impadurite.
Masivul Bucegi ocupa o suprafata de cca. 300 km si se delimiteaza: la est, cu valea superioara a Prahovei si cu portiunea inferoara a Vaii Cerbului, pana la confluenta cu Valea Morarului; apoi, pe un scurt parcurs cu acesta vale si cu valcelul sipotului pana la obarsie, iar dincolo de cumpana de ape a Muntelui Diham, cu Valea Glajariei; la nord si nord-vest , cu Depresiunea Barsei si Culoarul Bran;la vest, cu Valea Moeciului (denumita in zona superioara Valea Bangaleasa) si cu principalul sau izvor de obarsie, Valea Grohotisului, iar din saua Bucsa-Strungulita cu vaile Dudele, Brateiul si Ialomita, dincolo de care se inalta, spre vest, varful singuratic al Leaotei; in sfarsit la sud, hotarul este determinat de Valea Ialomicioarei, de la obarsie la confluenta sa cu Valea Ialomitei, si de portiunea inferioara a Vaii Izvorul Dorului.
In limitele aratate mai sus, masivul este constituit:
a) dintr-un ansamblu de spinari inalte, ce se desprind radiar din punctul culminant si principalul sau nod alpin, Varful Omu (2.507 m), alcatuind culmile nordice, care apartin, in cea mai mare parte, versantului transilvanean al Bucegilor;
b) dintr-un arc de culmi in forma de U – culmile sudice – care coboara paralel si de ambele parti ale Vaii Ialomita, formand la est, intre acesta vale si vaile Cerbului si Prahovei, Culmea principala a Bucegilor, iar la vest, de-a lungul Vaii Ialomita, Culmea Strunga;
c) din culmile interioare, in alcatuirea carora intra spinarile masive ale Obarsiei, Doamnelor si Batranei, care se ramifica din partea superioara a arcului culmilor sudice catre interiorul sau, despletindu-se spre sud, printre firele principalelor vai din bazinul superior al Ialomitei (V. Sugarilor, Obarsia Ialomitei, Doamnele si Batrana).
Spinarile nordice si arcul culmilor sudice sunt legate intre ele printr-o creasta inalta si scurta, Culmea Bucura.
d) cumpana de ape intre V. Cerbului (E) si V. Gaurei (V) – care se inalta intre Vf. Omu (N) si Vf. Gavanele (S), situat deasupra obarsiei V. Ialomita.
a) in E, abruptul prahovean al Bucegilor dominat de Costila (2.480 m), Caraiman (2.284 m), Jepii Mici (2.143 m), Jepii Mari (2.072 m), Piatra Arsa (2.071 m), Furnica (2.103 m), Varful cu Dor (2.030 m), Vanturisu (1.851 m);
b) in V, abruptul branean marcat de varfurile Doamnele (2.189 m), Tatarul (1.998 m), Lucacila (1.895 m). c Numai “conglomeratele din partea de nord a masivului se inscriu intr-un sinclinal, iar axul acestuia se urmareste spre sud numai pana la Muntele Batrana” (Patrulius D. – 1.969 – “Geologia Masivului Bucegi si a culoarului Dambovicioara”).
Pentru partea sudica a Bucegilor sunt caracteristice cutele care complica structura. Reflexul structurii este evident in suprafetele structurale dezvoltate de o parte si de alta a Vaii Ialomitei. Suprafetele structurale au dezvoltarea maxima in partea de est, intre Prahova si Ialomita, aproximativ central, fiind intersectate de Valea Izvorul Dorului. Zona inalta, la peste 1.800 m este supusa actiunii de deflatie, ceea ce face ca invelisul nival sa fie partial inlaturat, iar inghetul si coraziunea sa fie foarte active. Suprafetele structurale de pe stanga Ialomitei, local sunt degradate datorita prezentei formatiunilor marnoase si argiloase.
Suprafetele sructurale apar local si cu caracter tipic eroziv, putand fi astfel sincronizate cu cele din restul Carpatilor. In jurul Vf. Omu, la altitudinea de ± 2.450 m, un areal foarte restrans dominat de martori de eroziune corespunde suprafetei Borascu; in lungul Ialomitei nivelele litologice si de eroziune, taiate in formatiuni eterogene la altitudinea de ±1.600 m (Plaiul Mircii) sunt echivalente suprafetei Rau-Ses, iar la bordura sudica, estica si nordica a Bucegilor, sub forma unor pinteni, apare suprafata Gornovita (sau nivelul Predeal).
Cuestele din Masivul Bucegi pot fi impartite in doua mari categorii: cueste tectono-erozive si cueste erozive. Primele descriu sub forma unui semicerc edificiul Bucegilor. Dupa cum arata insasi denumirea, geneza lor este mixta; pe de o parte actiunea de eroziune a primei generatii de vai, iar pe de alta parte tectonica - continua ridicare pe care au suferit-o Bucegii, de la exondare si pana la holocen. Cuestele de la bordura estica si vestica sunt dezvoltate pe seama capetelor de strat ale celor doua flancuri ale sinclinalului, pe cand cele de la bordura nordica sunt legate si de caderea spre sud a intregului edificiu muntos. Bordura vestica a Bucegilor este formata dintr-o linie neintrerupta de cueste, eroziunea fiind impiedicata in desfasurarea ei de rama calcaroasa
si de nivelul de baza mult mai stabil pe care-l ofera cristalinul de tip Leaota. Procesul de degradare a cuestelor este pus pe seama diaclazelor, largite ulterior de acumularea zapezilor. Baza lor este imbracata intr-o imensa aglomerare de grohotisuri, care separa cele doua serii de vai: una superioara cu caracter temporar si slab dezvoltata ( nu se poate urmari nici o patrundere in interiorul masivului) si alta inferioara, rezultata din apele acumulate de grohotis. In flancul estic aspectul initial al cuestelor a fost complet modificat prin eroziunea exercitata de afuentii Prahovei. Datorita conglomeratului putin rezistent, vaile au inaintat, detasand o serie de martori din frontul initial de cueste. Strapungerea cuestelor si patrunderea in interiorul masivului constituie trasatura caracteristica pentru bordura estica a masivului. Exemplul cel mai caracteristic il constituie Valea Jepilor, care a captat reteaua hidrografica din spatele cuestelor si anume, valea subsecventa Izvorul Dorului de sub Caraiman.
O patrundere similara, in masiv, o inregistreaza Vaile Urlatoarei si Pelesului.
In cadrul reliefului de cuesta apar si hogbackuri, dezvoltate acolo unde inclinarea stratelor prezinta valori mult mai mari (peste 20 %); ele inscriu un aspect ruiniform – de exemplu, sub varful Pietrei Arse, in bazinul Jepilor si in bazinul vaii Babei.
Intercalarea gresiilor in cadrul conglomeratelor a generat aparitia cuestelor etajate, ca cele de sub Vanturis, Varful cu Dor, Piatra Arsa, Jepi si Caraiman. Gravitatia are un efect covarsitor in acesta regiune in modelarea reliefului de cuesta, astfel incat bordura frontului de cueste estice este formata dintr-o aglomerare proluviala, care estompeaza contactul dintre conglomeratele de Bucegi si stratele de Sinaia. Un alt front intern de cueste se poate urmari de-a lungul unei linii ce trece prin varfurile: Babele, Cocora, Laptici, Blana, Nucet, Oboarele si Dichiul. Geneza lor este legata de cursul subsecvent al vaii Izvorul Dorului, instalata perpendicular pe suprafata structurala a Bucegilor. Seile din Laptici, Blana, Nucet etc. indica directia vechilor linii de drenaj catre Ialomita. Ulterior, prin continua adancire, au aparut o serie de afluenti subsecventi, din sudarea carora, prin fenomenul de captare, a rezultat cursul subsecvent al vaii Izvorul Dorului.
In masivul Bucegi, litologia are o influenta deosebita in peisaj. Cel mai reprezentativ este relieful carstic din lungul Ialomitei unde se desfasoara in calcare cheile: Ursilor, Pesterii, Tatarul Mic, Tatarul Mare, Zanoaga Mica, Zanoaga Mare, Orzei si Dobresti, iar intre ele formatiuni marnoase si argiloase, bazinete. Geneza cheilor este rezultatul asocierii treptate a drenajului de suprafata cu cel de adanc, fapt dovedit de nivelele de umeri, surplombe, tuburi de presiune si dizolvare. Exista si tipuri de vai “Horoabe”, cu rupturi de panta mari, surplombe si marmite conditionate de un drenaj subteran.
Caracteristice sunt si pesterile; ele sunt amplasate in cheile Pesterii Tatarului, Zanoagei si pe Valea Rateiului. In Pestera Ialomitei crustele de concretionare, nivelele de tuburi de presiune si dizolvare, resturile de Ursus spelaeus si blocurile haotice au permis stabilirea a doua oscilatii climatice mari, echivalente cuaternarului. Pestera Ialomitei este amplasata la circa 100 m fata de morena Ialomitei si la altitudinea de 1.660 m, ceea ce i-a permis sa inregistreze fidel oscilatiile climatice. Astfel, in Grota Mare se intalnesc doua cruste de concretionare, formate ca rezultat al unei faze climatice reci, cand apa inmagazineaza o cantitate mai mare de CO2 si un orizont de pietrisuri provenit dintr-o circulatie puternica, echivalenta unei baze interglaciare. Pe conglomeratele si gresiile eterogene din Bucegi, tot ca efect al oscilatiilor climatice, s-au format “Babele” si “Ciupercile”. Initial siroirea a detasat placa mai dura, pe fondul inghetului si dezghetului diferentiat, iar actiunea eoliana a exercitat, concomitent, o puternica coroziune. Acesta evolutie poate fi urmarita pe suprafata structurala din Muntele Babele si Costila unde canalele de scurgere au fost preluate de vant, care le-a accentuat, iar in perioada de calm le-a ingropat, in buna parte, in nisip.
Morfologia glaciara a Bucegilor ridica urmatoarele probleme cu caracter special: pastrarea urmelor glaciare, varsta formelor glaciare si raportul dintre morfologia glaciara si structurala. Glaciatiunea cuaternala s-a grefat pe conglomeratele de Bucegi, putin rezistente la eroziunea postglaciara, astfel incat ele nu au mai pastrat tiparul general al actiunii modelatoare. Corelarea umerilor din sectorul glaciar este dificila, fiindca alaturi de litologie intervine si un alt element, structura, care complica mult problemele. Astfel, vaile glaciare adaptate la structura sunt asimetrice (Valea Ialomitei, a Sugarilor, Valea Doamnei), rupturile de panta pe vaile obsecvente se confunda cu cele modelate de ghetari (Vaile Malaiesti si Tiganesti); suprafetele structurale slab inclinate au constituit si zone de alimentare a ghetarilor (cazul vaii glaciare Doamnele unde zona de obarsie o forma firul acumulat pe un astfel de nivel structural); circurile secundare in trepte din complexul glaciar al Vaii Morarului etc.
Complexul glaciar Malaiesti - Tiganesti constituie un punct de reper; el a conservat mai bine urmele acestei actiuni prin racordarea umerilor de pe aceste vai. S-au stabilit doua faze glaciare: una, cu extensiune maxima - cea mai veche, in care ambele vai au functionat ca un tot si o alta faza glaciara, in decursul careia vaile s-au individualizat si, in consecinta, a luat nastere custura Padina Crucii. Cercetarea minutioasa a pesterii Ialomitei a permis precizarile unor noi corelatii. In stransa legatura cu cele stabilite in complexul Malaiesti - Tiganesti sunt cele doua cruste de concretionare din pestera Ialomitei, care corespund fazelor glaciare, iar orizontul de pietris fazei tinterglaciare.
Morfologia Masivului Bucegi explica particularitatile climatice si implicit reflexul lor in peisaj. Astfel, este evidenta etejarea climatica, la Vf. Omu temperatura medie anuala fiind de -25°C, iar la Sinaia (Cota 1.500) de 3,7°C. Inghetul este posibil in tot timpul anului la peste 1.800 m, iar la ±1.900 m altitudine temperaturile negative patrund pana la 1,20 m adancime, producand o intensa decreptare a rocilor etc. In aceste conditii se formeaza cruste de degradare eluviodeluviale, pe seama lor dezvoltandu-se solurile scheletice ale pajistilor de paius rosu (Festuca rubra), de teposica (Nardus stricta) si de parusca (Festuca supina). Factorii edafici favorizeaza dezvoltarea jnepenisurilor (Pinus mugo) pe suprafetele structurale din Jepii Mari (insasi denumirea de Jepii Mari – 2.071 m – este data nu dupa criteriul altimetric, Jepii Mici avand 2.143 m, ci dupa dezvoltarea pe care o au jnepenii), Piatra Arsa, Batrana etc. Expozitia diferita a plantelor se reflecta in gradul de insolatie si implicit in repartitia vegetatiei, asa cum sunt molidisurile de pe abruptul nordic al Bucegilor sau penetratia lor pe vaile cu inversiuni termice. Vanturile au o intensitate foarte mare la altitudine, unde ating viteze de peste 60 m/s, ceea ce activeaza coroziunea, vegetatia pipernicita adaptandu-se la aceste conditii. Pe culoarele vailor, care brazdeaza abrupturile, se canalizeaza vanturile in cascada care au efecte negative mai ales asupra vegetatiei. In zonele adapostite zapada este tasata, constituind pana in iunie surse de alimentare pentru reteaua hidrografica - obarsia Ialomitei. Pe fondul creat de relief in bazinele de la Scropoasa si Drobesti apare un climat de adapost – temperatura medie anuala depasind 5°C, in timp ce cheile Ialomitei sau in circurile glaciare cu expozitie nordica inversiunile sunt caracteristice.
Reteaua hidrografica poarta amprenta etajarii altitudinale si a calcarelor care complica liniile de drenaj. Ialomita si Izvorul Dorului alcatuiesc principalele artere carora li se adauga vaile repezi colectate de Prahova. Regimul de torentialitate este pregnant datorita infiltratiilor in masa de conglomerate sau drenajului din calcare (Ialomita inregistreaza la Moroieni un debit de 2,87 m³/s).Resursele de apa ale Masivului Bucegi sunt foarte mari daca avem in vedere faptul ca precipitatiile inscriu intre 1.100 mm, la cele mai mari altitudini si 900 mm la periferie, iar zapezile sunt abundente (5-6 luni pe an). Acest fapt explica un aliniament de izvoare in abruptul prahovean al Bucegilor (pe linia de contact a conglomeratelor, breciilor calcaroase si a stratelor de Sinaia).
Pentru Masivul Bucegi trebuie subliniata intensitatea transformarilor suferite de peisaj. In 1.550 este mentionata arendarea pasunilor din Bucegi si in 1.592 vanzarea unor teritorii din Valea Cerbului. Situat in apropierea unei axe mari de circulatie, cea a Prahovei, masivul si-a conturat din ce in ce mai pregnant functia turistica. Valorificarea resurselor naturale, cu precadere lemnul si hidroenergia, au creat modificari in peisaj. Astfel, initial au fost defrisate padurile de pe versantul estic al Bucegilor, pentru fabrica de hartie de la Busteni; ulterior au fost extinse exploatarile de la Valea Ialomitei si a Brateiului, in care scop a fost construit si primul teleferic. De asemenea, apele Ialomitei au fost barate pentru captarea hidroenergiei, fiind construite hidrocentralele de la Moroeni si Drobesti. S-au construit barajul de la Bolboci (19 milioane m³ apa) si hidrocentrala de la Scropoasa, cu o putere instalata de peste 12 MW. La toate acestea se adauga exploatarea calcarelor din Muntele Batrana si din Muntele Lespezi, unde se afla si cea mai lunga banda de transport automat din zona montana. Prezenta numeroaselor obiective naturale de interes deosebit pentru protectia mediului a condus la delimitarea unor perimetre de interes stiintific cum sunt: rezervatiile forestiere din abruptul prahovean, unde predomina padurile de brad si fag (Fagetum dacicum abietosum) si de ierburi - elemente carpatice sau carpatobalcanice ca de exemplu: cresta cocosului (Deantaria glandulosa), vulturica (Hieracium transilvanicum), mierea ursului (Pulmonaria rubra) etc, exemplare de brad inalt de peste 20m, palcuri de tisa (Taxus baccata); in zona stiintifica de protectie absoluta din Muntele Craiman, Valea Jepilor, Muntele Jepii Mici se ntalnesc unele endemisme ca zambru si laricele, iar pe barne, pajisti alpine cu coada iepurelui (Sesleria haynaldiana), firuta (Poa violacea), floare de colt (Leontopodium alpinum) etc.; rezervatiile Vf. Omu, cu asociatii de Elynetum, Salix herbaceae; Pestera Ialomitei si Zanoaga prezinta un interes stiintific deosebit. La toate acestea se adauga speciile ocrotite de la Poiana Crucii unde se afla un perimetru de faneata cu vegetatie subalpina si Turbaria Laptici situata la 1.470 m, caracterizata prin muschi (Sphagum), bumbacarita (Eriophorum sp.), rogoz (Carex rostrata), salcii pitice (Salix phylicifolia) etc.
Asezare. Limite.Vecini
Complexitatea teritoriala a Carpatilor Meridionali, marcata atat de trasaturi comune de peisaj cat si de o serie de particularitati locale, evidentiaza prezenta unor subunitati distincte si anume: Complexul montan Bucegi, Masivele centrale inalte Fagaras, Parang si Retezat si Complexul montan Valcan-Cerna. Complexul montan Bucegi cuprinde masivele Bucegi, Leaota, Piatra Craiului si culoarele depresionare Bran – Rucar – Dragoslavele si Prahova. Prin complexitatea si maretia formelor lui orografice, Masivul Bucegi alcatuieste una dintre cele mai remarcabile individualitati geografice si turistice din lantul Carpatilor romanesti si cea mai reprezentativa dintre ele, prin multiplele posibilitati ce le ofera pe plan tehnic-alpin vastele lui zone de stanca. Trasatura esentiala a peisajului sau geografic rezida in tranzitia brusca de la formele impunatoare ale abrupturilor stancoase – care alcatuiesc, in general, versanii sai exteriori – la intinderile, pe alocuri monotone, ale marilor poduri din crestetul culmii principale, iar de aici, spre vest, la cuprinsurile linistite din bazinul superior al Ialomitei, cu plaiuri prelungi ce se revarsa spre sud, invesmantate in imense pajisti alpine, cu ape care-si croiesc drum prin ganguri inguste sau traverseaza la mici rastimpuri padinile largi si luminoase ce se succed de-a lungul acestei vai; in sfarsit, cu vechi si intinse molidisuri din umbra carora se inalta pereti salbatici si sculpturale coloane de calcar. Acestea sunt, intr-o scurta privire de ansamblu, elementele care determina specificul Bucegilor, asa dupa cum Retezatul, de pilda, se singularizeaza prin vastitatea topografiei lui glaciare; Masivul Fagaras prin arhitectura monumentala a culmii lui principale si prin simetria inaltelor custuri ce trimite catre nord; Piatra Craiului, prin linia eleganta unica a imensului sau arc de calcare; in sfarsit, Bihorul, prin fascinantul tezaur carstic ce-l ascunde, aproape nebanuit, sub culmile lui domoale si bogat impadurite. Masivul Bucegi ocupa o suprafata de cca. 300 km si se delimiteaza: la est, cu valea superioara a Prahovei si cu portiunea inferoara a Vaii Cerbului, pana la confluenta cu Valea Morarului; apoi, pe un scurt parcurs cu acesta vale si cu valcelul sipotului pana la obarsie, iar dincolo de cumpana de ape a Muntelui Diham, cu Valea Glajariei; la nord si nord-vest , cu Depresiunea Barsei si Culoarul Bran;la vest, cu Valea Moeciului (denumita in zona superioara Valea Bangaleasa) si cu principalul sau izvor de obarsie, Valea Grohotisului, iar din saua Bucsa-Strungulita cu vaile Dudele, Brateiul si Ialomita, dincolo de care se inalta, spre vest, varful singuratic al Leaotei; in sfarsit la sud, hotarul este determinat de Valea Ialomicioarei, de la obarsie la confluenta sa cu Valea Ialomitei, si de portiunea inferioara a Vaii Izvorul Dorului.
In limitele aratate mai sus, masivul este constituit:
a) dintr-un ansamblu de spinari inalte, ce se desprind radiar din punctul culminant si principalul sau nod alpin, Varful Omu (2.507 m), alcatuind culmile nordice, care apartin, in cea mai mare parte, versantului transilvanean al Bucegilor;
b) dintr-un arc de culmi in forma de U – culmile sudice – care coboara paralel si de ambele parti ale Vaii Ialomita, formand la est, intre acesta vale si vaile Cerbului si Prahovei, Culmea principala a Bucegilor, iar la vest, de-a lungul Vaii Ialomita, Culmea Strunga;
c) din culmile interioare, in alcatuirea carora intra spinarile masive ale Obarsiei, Doamnelor si Batranei, care se ramifica din partea superioara a arcului culmilor sudice catre interiorul sau, despletindu-se spre sud, printre firele principalelor vai din bazinul superior al Ialomitei (V. Sugarilor, Obarsia Ialomitei, Doamnele si Batrana).
Spinarile nordice si arcul culmilor sudice sunt legate intre ele printr-o creasta inalta si scurta, Culmea Bucura.
d) cumpana de ape intre V. Cerbului (E) si V. Gaurei (V) – care se inalta intre Vf. Omu (N) si Vf. Gavanele (S), situat deasupra obarsiei V. Ialomita.
Relieful
Delimitat de abrupturi, acest masiv inscrie forma unui semicerc dispus in amfiteatru, cu deschidere sudica, catre Valea Ialomitei, purtand in peisajul sau amprenta structurii si a litologiei.Nordul orografic principal il constituie Vf. Omu din care liniile de relief cvasigeometrizate inscriu doua aliniamente de varfuri:a) in E, abruptul prahovean al Bucegilor dominat de Costila (2.480 m), Caraiman (2.284 m), Jepii Mici (2.143 m), Jepii Mari (2.072 m), Piatra Arsa (2.071 m), Furnica (2.103 m), Varful cu Dor (2.030 m), Vanturisu (1.851 m);
b) in V, abruptul branean marcat de varfurile Doamnele (2.189 m), Tatarul (1.998 m), Lucacila (1.895 m). c Numai “conglomeratele din partea de nord a masivului se inscriu intr-un sinclinal, iar axul acestuia se urmareste spre sud numai pana la Muntele Batrana” (Patrulius D. – 1.969 – “Geologia Masivului Bucegi si a culoarului Dambovicioara”).
Pentru partea sudica a Bucegilor sunt caracteristice cutele care complica structura. Reflexul structurii este evident in suprafetele structurale dezvoltate de o parte si de alta a Vaii Ialomitei. Suprafetele structurale au dezvoltarea maxima in partea de est, intre Prahova si Ialomita, aproximativ central, fiind intersectate de Valea Izvorul Dorului. Zona inalta, la peste 1.800 m este supusa actiunii de deflatie, ceea ce face ca invelisul nival sa fie partial inlaturat, iar inghetul si coraziunea sa fie foarte active. Suprafetele structurale de pe stanga Ialomitei, local sunt degradate datorita prezentei formatiunilor marnoase si argiloase. Suprafetele sructurale apar local si cu caracter tipic eroziv, putand fi astfel sincronizate cu cele din restul Carpatilor. In jurul Vf. Omu, la altitudinea de ± 2.450 m, un areal foarte restrans dominat de martori de eroziune corespunde suprafetei Borascu; in lungul Ialomitei nivelele litologice si de eroziune, taiate in formatiuni eterogene la altitudinea de ±1.600 m (Plaiul Mircii) sunt echivalente suprafetei Rau-Ses, iar la bordura sudica, estica si nordica a Bucegilor, sub forma unor pinteni, apare suprafata Gornovita (sau nivelul Predeal).
Cuestele din Masivul Bucegi pot fi impartite in doua mari categorii: cueste tectono-erozive si cueste erozive. Primele descriu sub forma unui semicerc edificiul Bucegilor. Dupa cum arata insasi denumirea, geneza lor este mixta; pe de o parte actiunea de eroziune a primei generatii de vai, iar pe de alta parte tectonica - continua ridicare pe care au suferit-o Bucegii, de la exondare si pana la holocen. Cuestele de la bordura estica si vestica sunt dezvoltate pe seama capetelor de strat ale celor doua flancuri ale sinclinalului, pe cand cele de la bordura nordica sunt legate si de caderea spre sud a intregului edificiu muntos. Bordura vestica a Bucegilor este formata dintr-o linie neintrerupta de cueste, eroziunea fiind impiedicata in desfasurarea ei de rama calcaroasa
si de nivelul de baza mult mai stabil pe care-l ofera cristalinul de tip Leaota. Procesul de degradare a cuestelor este pus pe seama diaclazelor, largite ulterior de acumularea zapezilor. Baza lor este imbracata intr-o imensa aglomerare de grohotisuri, care separa cele doua serii de vai: una superioara cu caracter temporar si slab dezvoltata ( nu se poate urmari nici o patrundere in interiorul masivului) si alta inferioara, rezultata din apele acumulate de grohotis. In flancul estic aspectul initial al cuestelor a fost complet modificat prin eroziunea exercitata de afuentii Prahovei. Datorita conglomeratului putin rezistent, vaile au inaintat, detasand o serie de martori din frontul initial de cueste. Strapungerea cuestelor si patrunderea in interiorul masivului constituie trasatura caracteristica pentru bordura estica a masivului. Exemplul cel mai caracteristic il constituie Valea Jepilor, care a captat reteaua hidrografica din spatele cuestelor si anume, valea subsecventa Izvorul Dorului de sub Caraiman. O patrundere similara, in masiv, o inregistreaza Vaile Urlatoarei si Pelesului.
In cadrul reliefului de cuesta apar si hogbackuri, dezvoltate acolo unde inclinarea stratelor prezinta valori mult mai mari (peste 20 %); ele inscriu un aspect ruiniform – de exemplu, sub varful Pietrei Arse, in bazinul Jepilor si in bazinul vaii Babei.
Intercalarea gresiilor in cadrul conglomeratelor a generat aparitia cuestelor etajate, ca cele de sub Vanturis, Varful cu Dor, Piatra Arsa, Jepi si Caraiman. Gravitatia are un efect covarsitor in acesta regiune in modelarea reliefului de cuesta, astfel incat bordura frontului de cueste estice este formata dintr-o aglomerare proluviala, care estompeaza contactul dintre conglomeratele de Bucegi si stratele de Sinaia. Un alt front intern de cueste se poate urmari de-a lungul unei linii ce trece prin varfurile: Babele, Cocora, Laptici, Blana, Nucet, Oboarele si Dichiul. Geneza lor este legata de cursul subsecvent al vaii Izvorul Dorului, instalata perpendicular pe suprafata structurala a Bucegilor. Seile din Laptici, Blana, Nucet etc. indica directia vechilor linii de drenaj catre Ialomita. Ulterior, prin continua adancire, au aparut o serie de afluenti subsecventi, din sudarea carora, prin fenomenul de captare, a rezultat cursul subsecvent al vaii Izvorul Dorului.
In masivul Bucegi, litologia are o influenta deosebita in peisaj. Cel mai reprezentativ este relieful carstic din lungul Ialomitei unde se desfasoara in calcare cheile: Ursilor, Pesterii, Tatarul Mic, Tatarul Mare, Zanoaga Mica, Zanoaga Mare, Orzei si Dobresti, iar intre ele formatiuni marnoase si argiloase, bazinete. Geneza cheilor este rezultatul asocierii treptate a drenajului de suprafata cu cel de adanc, fapt dovedit de nivelele de umeri, surplombe, tuburi de presiune si dizolvare. Exista si tipuri de vai “Horoabe”, cu rupturi de panta mari, surplombe si marmite conditionate de un drenaj subteran.
Caracteristice sunt si pesterile; ele sunt amplasate in cheile Pesterii Tatarului, Zanoagei si pe Valea Rateiului. In Pestera Ialomitei crustele de concretionare, nivelele de tuburi de presiune si dizolvare, resturile de Ursus spelaeus si blocurile haotice au permis stabilirea a doua oscilatii climatice mari, echivalente cuaternarului. Pestera Ialomitei este amplasata la circa 100 m fata de morena Ialomitei si la altitudinea de 1.660 m, ceea ce i-a permis sa inregistreze fidel oscilatiile climatice. Astfel, in Grota Mare se intalnesc doua cruste de concretionare, formate ca rezultat al unei faze climatice reci, cand apa inmagazineaza o cantitate mai mare de CO2 si un orizont de pietrisuri provenit dintr-o circulatie puternica, echivalenta unei baze interglaciare. Pe conglomeratele si gresiile eterogene din Bucegi, tot ca efect al oscilatiilor climatice, s-au format “Babele” si “Ciupercile”. Initial siroirea a detasat placa mai dura, pe fondul inghetului si dezghetului diferentiat, iar actiunea eoliana a exercitat, concomitent, o puternica coroziune. Acesta evolutie poate fi urmarita pe suprafata structurala din Muntele Babele si Costila unde canalele de scurgere au fost preluate de vant, care le-a accentuat, iar in perioada de calm le-a ingropat, in buna parte, in nisip.
Morfologia glaciara a Bucegilor ridica urmatoarele probleme cu caracter special: pastrarea urmelor glaciare, varsta formelor glaciare si raportul dintre morfologia glaciara si structurala. Glaciatiunea cuaternala s-a grefat pe conglomeratele de Bucegi, putin rezistente la eroziunea postglaciara, astfel incat ele nu au mai pastrat tiparul general al actiunii modelatoare. Corelarea umerilor din sectorul glaciar este dificila, fiindca alaturi de litologie intervine si un alt element, structura, care complica mult problemele. Astfel, vaile glaciare adaptate la structura sunt asimetrice (Valea Ialomitei, a Sugarilor, Valea Doamnei), rupturile de panta pe vaile obsecvente se confunda cu cele modelate de ghetari (Vaile Malaiesti si Tiganesti); suprafetele structurale slab inclinate au constituit si zone de alimentare a ghetarilor (cazul vaii glaciare Doamnele unde zona de obarsie o forma firul acumulat pe un astfel de nivel structural); circurile secundare in trepte din complexul glaciar al Vaii Morarului etc.
Complexul glaciar Malaiesti - Tiganesti constituie un punct de reper; el a conservat mai bine urmele acestei actiuni prin racordarea umerilor de pe aceste vai. S-au stabilit doua faze glaciare: una, cu extensiune maxima - cea mai veche, in care ambele vai au functionat ca un tot si o alta faza glaciara, in decursul careia vaile s-au individualizat si, in consecinta, a luat nastere custura Padina Crucii. Cercetarea minutioasa a pesterii Ialomitei a permis precizarile unor noi corelatii. In stransa legatura cu cele stabilite in complexul Malaiesti - Tiganesti sunt cele doua cruste de concretionare din pestera Ialomitei, care corespund fazelor glaciare, iar orizontul de pietris fazei tinterglaciare.
Morfologia Masivului Bucegi explica particularitatile climatice si implicit reflexul lor in peisaj. Astfel, este evidenta etejarea climatica, la Vf. Omu temperatura medie anuala fiind de -25°C, iar la Sinaia (Cota 1.500) de 3,7°C. Inghetul este posibil in tot timpul anului la peste 1.800 m, iar la ±1.900 m altitudine temperaturile negative patrund pana la 1,20 m adancime, producand o intensa decreptare a rocilor etc. In aceste conditii se formeaza cruste de degradare eluviodeluviale, pe seama lor dezvoltandu-se solurile scheletice ale pajistilor de paius rosu (Festuca rubra), de teposica (Nardus stricta) si de parusca (Festuca supina). Factorii edafici favorizeaza dezvoltarea jnepenisurilor (Pinus mugo) pe suprafetele structurale din Jepii Mari (insasi denumirea de Jepii Mari – 2.071 m – este data nu dupa criteriul altimetric, Jepii Mici avand 2.143 m, ci dupa dezvoltarea pe care o au jnepenii), Piatra Arsa, Batrana etc. Expozitia diferita a plantelor se reflecta in gradul de insolatie si implicit in repartitia vegetatiei, asa cum sunt molidisurile de pe abruptul nordic al Bucegilor sau penetratia lor pe vaile cu inversiuni termice. Vanturile au o intensitate foarte mare la altitudine, unde ating viteze de peste 60 m/s, ceea ce activeaza coroziunea, vegetatia pipernicita adaptandu-se la aceste conditii. Pe culoarele vailor, care brazdeaza abrupturile, se canalizeaza vanturile in cascada care au efecte negative mai ales asupra vegetatiei. In zonele adapostite zapada este tasata, constituind pana in iunie surse de alimentare pentru reteaua hidrografica - obarsia Ialomitei. Pe fondul creat de relief in bazinele de la Scropoasa si Drobesti apare un climat de adapost – temperatura medie anuala depasind 5°C, in timp ce cheile Ialomitei sau in circurile glaciare cu expozitie nordica inversiunile sunt caracteristice.
Reteaua hidrografica poarta amprenta etajarii altitudinale si a calcarelor care complica liniile de drenaj. Ialomita si Izvorul Dorului alcatuiesc principalele artere carora li se adauga vaile repezi colectate de Prahova. Regimul de torentialitate este pregnant datorita infiltratiilor in masa de conglomerate sau drenajului din calcare (Ialomita inregistreaza la Moroieni un debit de 2,87 m³/s).Resursele de apa ale Masivului Bucegi sunt foarte mari daca avem in vedere faptul ca precipitatiile inscriu intre 1.100 mm, la cele mai mari altitudini si 900 mm la periferie, iar zapezile sunt abundente (5-6 luni pe an). Acest fapt explica un aliniament de izvoare in abruptul prahovean al Bucegilor (pe linia de contact a conglomeratelor, breciilor calcaroase si a stratelor de Sinaia).
Pentru Masivul Bucegi trebuie subliniata intensitatea transformarilor suferite de peisaj. In 1.550 este mentionata arendarea pasunilor din Bucegi si in 1.592 vanzarea unor teritorii din Valea Cerbului. Situat in apropierea unei axe mari de circulatie, cea a Prahovei, masivul si-a conturat din ce in ce mai pregnant functia turistica. Valorificarea resurselor naturale, cu precadere lemnul si hidroenergia, au creat modificari in peisaj. Astfel, initial au fost defrisate padurile de pe versantul estic al Bucegilor, pentru fabrica de hartie de la Busteni; ulterior au fost extinse exploatarile de la Valea Ialomitei si a Brateiului, in care scop a fost construit si primul teleferic. De asemenea, apele Ialomitei au fost barate pentru captarea hidroenergiei, fiind construite hidrocentralele de la Moroeni si Drobesti. S-au construit barajul de la Bolboci (19 milioane m³ apa) si hidrocentrala de la Scropoasa, cu o putere instalata de peste 12 MW. La toate acestea se adauga exploatarea calcarelor din Muntele Batrana si din Muntele Lespezi, unde se afla si cea mai lunga banda de transport automat din zona montana. Prezenta numeroaselor obiective naturale de interes deosebit pentru protectia mediului a condus la delimitarea unor perimetre de interes stiintific cum sunt: rezervatiile forestiere din abruptul prahovean, unde predomina padurile de brad si fag (Fagetum dacicum abietosum) si de ierburi - elemente carpatice sau carpatobalcanice ca de exemplu: cresta cocosului (Deantaria glandulosa), vulturica (Hieracium transilvanicum), mierea ursului (Pulmonaria rubra) etc, exemplare de brad inalt de peste 20m, palcuri de tisa (Taxus baccata); in zona stiintifica de protectie absoluta din Muntele Craiman, Valea Jepilor, Muntele Jepii Mici se ntalnesc unele endemisme ca zambru si laricele, iar pe barne, pajisti alpine cu coada iepurelui (Sesleria haynaldiana), firuta (Poa violacea), floare de colt (Leontopodium alpinum) etc.; rezervatiile Vf. Omu, cu asociatii de Elynetum, Salix herbaceae; Pestera Ialomitei si Zanoaga prezinta un interes stiintific deosebit. La toate acestea se adauga speciile ocrotite de la Poiana Crucii unde se afla un perimetru de faneata cu vegetatie subalpina si Turbaria Laptici situata la 1.470 m, caracterizata prin muschi (Sphagum), bumbacarita (Eriophorum sp.), rogoz (Carex rostrata), salcii pitice (Salix phylicifolia) etc.
Facebook
